De fapt nu există anumite secrete ce ne vor dezvolta brațele peste noapte. Însă există mici
tehnici și idei pe care dacă le vom urma, rezultatele se vor îmbunătăți
uimitor. În urma mai multor discuții cu diverși culturiști profesioniști, am
ajuns la niște concluzii importante în vederea măririi bicepșilor, despre care
vom discuta în cele ce urmează.
Fixează brațele
Dorian Yates, un culturist profesionist de 6 ori Mr.
Olympia, nu s-a bucurat de brațele sale imense încă de la început pentru că acestea constituiau grupa sa deficitară. Câțiva ani mai târziu, el a descoperit
că prin fixarea brațelor în execuție rezultatele s-au îmbunătățit, astfel grupa
musculara izolându-se mult mai bine. A lăsat de o parte flexiile cu bara sau cu
ganterele pentru biceps în
favoarea flexiilor la aparat sau flexiilor concentrate la banca Scott.
Lucrează-le de două ori pe săptămână
Dacă grupele tale musculare deficitare sunt bicepsul și
tricepsul, o tactică bună ar fi să le lucrezi de două ori pe săptămână, însă cu
antrenamente total diferite. În încercarea de a-și depăși potențialul la brațe,
Branch Warren a descoperit că în condițiile unui antrenament de două ori pe
săptămână pentru brațe, ideal ar fi să executăm un antrenament cu greutăți mari și serii normale, iar un antrenament cu superserii și serii descrescătoare,
principalul obiectiv fiind pomparea la maximum. Tehnica lui a fost confirmată de mulți profesioniști și se pare că funcționează bine.
Biceps mare, greutate mică
Ed Nunn este unul dintre culturistii cu cele mai mari
brațe (56 cm) și recomandă antrenamentul bicepșilor cu greutăți
mici. Cel mai bun exercițiu în acest sens este așa-numitul „21” cu bara
EZ care se execută astfel: 7 repetări scurte de jos până la mijlocul
cursei, 7 de la mijloc până sus, și încă 7 repetări complete. Branch Warren
spune că face cele 21 de repetări pe serie cu o greutate de 10 kg pe fiecare
capăt al barei EZ. El susține ca greutățile mari fură din stimularea
bicepsului.
Cabluri
O mare parte dintre noi suntem obișnuiți cu ideea că exercițiile la cabluri nu sunt pentru masă musculară ci mai mult pentru formă.
Un concept cât se poate de greșit susține Vince Taylor, și pare să aibă toată dreptatea: în construcția brațelor lui s-a folosit exclusiv de cabluri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu